Dreptul de proprietate intelectuala in proiecte
mai 5, 2008
Orice inventator care încearcă să-şi lanseze invenţia va fi întrebat, în primul rând şi de orice investitor, dacă deţine drepturile de proprietate intelectuală. Ultimul lucru pe care şi-l doreşte un om de afaceri sunt piedicile legale, mai ales dacă are în vedere o investiţie pe termen lung. În joc sunt aruncate mize enorme, şi cu cât ideea este mai bună, cu atât creşte riscul de apariţie a unor piedici. Autorul trebuie să evite angajamentele „prietenoase” sau vagi. Principalele clauze ale unui contract de atribuire de licenţă recomandate de autori in domeniu sunt recomandate să fie :
- drepturile de proprietate intelectuală la care se dă acces;
- lista brevetelor;
- elementele de cunoştinţe în domeniu;
- obligaţii ale furnizorului de licenţă;
- furnizarea de materii prime, materiale şi echipamente;
- specificaţii şi metode de recepţie şi testare;
- lista persoanelor care vor da asistenţă tehnică la transferul de tehnologie sau produs;
- conţinutul asistenţei oferite;
- obligaţia (sau nu) de a pune la dispoziţia beneficiarului îmbunătăţirile ulterioare ale produsului sau tehnologiei;
- acceptul (sau nu) ca beneficiarul să amelioreze el tehnologia;
- obligaţii ale beneficiarului de licenţă;
- precizarea capacităţii de producţie şi de distribuţie;
- clauze de calitate (pentru a nu pune în pericol numele furnizorului licenţei);
- clauze privind volumul de producţie;
- obligaţii comune de luptă împotriva încercărilor de copiere, furt;
- clauze privind păstrarea secretului de fabricaţie;
- durata de valabilitate a contractului;
- condiţii financiare;
- motive de reziliere a contractului, procedura de reziliere, obligaţii ce revin părţilor în acest caz.
În al doilea rând, orice contract aflat deja în derulare de firma investitoare poate influenţa decizia de investire, deoarece, în mod evident, acest lucru ţine de disponibilul din conturi.
Este recomandabil ca pentru situaţii juridice problematice să se apeleze la serviciile unui specialist, dată fiind complexitatea legislaţiei şi, mai ales, falsei impresii că „totul este evident”. De obicei erorile înregistrate în contracte sunt generate de:
1. Neacordarea unei suficiente importanţe detaliilor. Este o greşeală comună, arhicunoscută. Dacă prin contract nu este schimbată o sumă de bani între parteneri, atunci acesta nu este considerat important, deoarece „nu a avut loc nici un schimb important”. Aşa se explică tranzacţiile pe sume simbolice precum 1$.
2. Definirea deficitară a obiectului contractului. De exemplu, dacă autorul intenţionează să construiască un site pentru doctori, cadre medii sanitare şi infirmieri şi declară în contract că doreşte să elaboreze un site pentru infirmieri, multe alte aspecte ar putea fi excluse.
3. Plata anticipată. Este o manevră veche. Există multe pretexte prin care se urmăreşte mai întâi obţinerea finanţării, iar apoi ca cealaltă parte face tot posibilul ca finanţatorul să nu îndeplinească întru totul condiţiile din contract pentru a evita plata unor penalităţi consistente.
Presupunând că toate aceste preparative şi asigurări au fost depăşite cu succes, primul pas în obţinerea unui patent este completarea unei cereri care, de regulă, va conţine titlul invenţiei şi indicaţii tehnice. De asemenea, trebuie să mai cuprindă o descriere a invenţiei şi material ajutător, formulat într-un asemenea limbaj, astfel încât oricine familiarizat cu domeniul să fie capabil să reproducă şi să folosească invenţia. Descrierile sunt, de cele mai multe ori, însoţite de materiale grafice (planuri, schiţe, diagrame) pentru o înţelegere mai uşoară şi de anumite precizări care conturează aria de informaţii protejate de patent.
De regulă, pentru ca o invenţie să fie protejată de patent trebuie să aibă un pronunţat caracter aplicativ, să cuprindă elemente de noutate (adică unele care nu există deja printre cunoştinţele acumulate în domeniul respectiv) şi să evidenţieze un salt calitativ care, în mod obişnuit, nu ar putea fi dedus de o persoană cu o cunoaştere medie a domeniului respectiv. Nu în ultimul rând, invenţia în cauză trebuie să fie acceptată din punct de vedere legal pentru omologare. Există situaţii în care în unele ţări teoriile ştiinţifice, metodele matematice, varietăţile de animale şi plante, descoperirea unor substanţe naturale, metode comerciale sau medicale nu pot fi supuse omologării.